Un program de recuperare este constituit din totalitatea procedeelor care ajută la recuperarea fizică și psihică a pacienților care suferă de diverse afecțiuni. Programul de recuperare este un proces centrat pe pacient, coordonat de către medicul specialist de recuperare medicală, susținut de o echipă multidisciplinară formată din medici, asistenți, fizioterapeuți, kinetoterapeuți, maseuri, psihologi, logopezi și alți specialiști.
Este individualizat, adaptat vârstei și resurselor pacientului, precum și bolilor asociate. Ține cont de prognosticul afecțiunii generatoare de dizabilitate, de natura deteriorărilor fizice și cognitive și de capacitatea persoanei de a dobândi noi cunoștințe și abilități care i-ar permite să-și îmbunătățească gradul de activitate și participare.
Metodele de reabilitare diferă de la o persoană la alta, însă au același scop, și anume:
• dobândirea unui status funcțional care să ofere independență și un ajutor minim din partea celorlalte persoane;
• acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală;
• integrarea corespunzătoare în familie și comunitate.
Recuperarea inițială variază de la un pacient la altul, în funcție de mai mulți factori, precum: afecțiunea de care a suferit, vârsta pacientului și bolile asociate. Funcțiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recuperează după un interval relativ scurt de timp, de aceea este foarte important ca reabilitarea și recuperarea fizică să înceapă cât mai curând posibil. Pacientul este încurajat să se ridice din pat și să încerce să facă câțiva pași. În unele cazuri, acest proces poate dura până când pacientul își reface forța musculară și învață să pășească din nou (învață să meargă a doua oară).
Obiectivele programului de recuperare medicală sunt:
• prevenirea apariției complicațiilor postoperatorii imediate (tromboza venoasă profundă, tromboembolism pulmonar etc.);
• prevenirea efectelor imobilizării prelungite (decondiționare fizică, hipotrofie musculară, scăderea toleranței la efort, scăderea toleranței de a menține poziția șezândă, ortostatismul, scăderea amplitudinii de mișcare la nivelul articulațiilor);
• scăderea durerii;
• creșterea capacității funcționale la un nivel de independență și suport minim din partea familiei;
• creșterea forței musculare;
• creșterea toleranței la efort;
• corectarea deficitului respirator;
• îmbunătățirea echilibrului, coordonării și controlului;
• relaxare, îmbunătățirea posturii;
• creșterea calității vieții și a posibilității reinserției socio-profesionale;
• acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală (psihoterapie);
• scăderea stresului, depresiei și anxietății;
• scurtarea perioadei de spitalizare postoperatorie.
Pentru a atinge aceste obiective, programul de recuperare medicală se inițiază cât mai precoce posibil.
Programul de reabilitare include:
• proceduri fizicale terapeutice;
• exerciții fizice;
• tratament medicamentos (dacă este necesar);
• consiliere psihologică;
• încurajarea activităților sociale (plimbările, cititul etc.);
• participarea la diferite programe educaționale;
• stil de viață sănătos;
• încurajarea unor activități care pot susține independența necesară desfășurării unei vieți normale.
Mișcarea poate fi:
• activă – efectuată de către pacient, în mod liber sau îngreunată cu aparate sau obiecte;
• pasivă – efectuată de către terapeut, cu scopul mobilizării diferitelor articulații, al întinderii și detensionării musculare sau al stimulării circulației în anumite regiuni ale corpului;
• activo-pasivă – când terapeutul ghidează mișcarea pacientului pentru ca aceasta să fie corectă din punct de vedere biomecanic.
Mobilizarea activă voluntară reprezintă fundamentul oricărui program kinetoterapeutic profilactic, terapeutic sau de recuperare. Mișcarea voluntară se realizează prin contracție musculară și prin consum energetic. În mișcarea activă voluntară, contracția este izotonă, dinamică, mușchiul modificându-și lungimea prin apropierea sau îndepărtarea capetelor de inserție.
Stilul de viață sănătos este un cumul de aspecte, de la sănătatea corpului fizic la cea psihică, emoțională, spirituală, relațională și financiară.
Principiile de bază ale unui stil de viață sănătos:
- Alimentația sănătoasă – o sursă de energie
Pentru o alimentație sănătoasă, nutriționiștii recomandă să se combine alimente din toate categoriile, dar cu măsură și la ore potrivite.
Iată câteva sfaturi din partea specialiștilor:
• consumă predominant alimente naturale, de origine vegetală, cum ar fi fructele, legumele și leguminoasele (fasole, linte, năut), zarzavaturile, cerealele integrale (orez brun, paste din făină integrală, secară, ovăz etc.);
• optează pentru fructe și legume proaspete, ideal locale și de sezon;
• pentru proteine, alege carne slabă (pui, iepure, mușchiuleț de porc), pește și ouă proaspete;
• lactatele sunt principala sursă de calciu, însă optează pentru variante cu conținut redus de grăsimi, de preferat cele fermentate (iaurt, kefir, lapte bătut, sana);
• se recomandă și nuci, alune, caju, migdale și semințe (in, susan, floarea-soarelui, dovleac), crude și fără adaosuri;
• alege gustări sănătoase: fructe, legume, nuci sau iaurturi simple;
• limitează consumul de carne roșie, produse rafinate, dulciuri și băuturi zaharoase;
• evită alcoolul și fumatul.
Hidratarea: 6–8 pahare de apă pe zi (aproximativ 2 litri), de preferat apă plată.
- Somnul – perioada în care organismul se reface
Somnul este esențial pentru sănătatea fizică și psihică. Se recomandă 6–8 ore de somn pe noapte. Somnul pierdut nu se recuperează în totalitate. - Stil de viață activ – fă sport cu regularitate
Se recomandă activitate fizică cel puțin 30 de minute zilnic sau de 3 ori pe săptămână. - O atitudine pozitivă – cheia menținerii stării de bine
Atitudinea pozitivă implică o gândire echilibrată și o bunăstare emoțională. - Socializarea – relațiile puternice fac parte dintr-un stil de viață sănătos
Dezvoltarea relațiilor cu familia și prietenii este esențială pentru echilibrul emoțional. - Antrenează-ți mintea
Educația și dezvoltarea personală contribuie la menținerea sănătății cognitive.
Managementul stresului: este important să găsim metode de relaxare și echilibru emoțional.
Durerea cronică este considerată adesea o afecțiune în sine. Aceasta poate persista săptămâni, luni sau ani și poate avea efecte fizice și emoționale semnificative.
Acuze frecvente:
• durerea de cap;
• nevralgia cervico-brahială sau intercostală;
• durerea dorso-lombară;
• durerea legată de cancer;
• durerea artritică;
• durerea postoperatorie;
• durerea neurogenă;
• durerea psihogenă.
Tratamentul durerii cronice implică medicamente și terapie fizică. Se recomandă respectarea indicațiilor medicului.
Recuperarea este un proces complex care necesită răbdare și sprijin din partea personalului medical, precum și susținere din partea familiei și prietenilor.
Majoritatea tratamentelor nu elimină complet durerea, dar contribuie la reducerea acesteia. Discutați cu medicul pentru a identifica cea mai bună metodă de control al durerii.
